Partajarea costurilor și contribuția proprie

Partajarea costurilor este partea din costul proiectului care nu vine din grantul federal. Anunțurile americane spun CĂ se cere o contribuție mult mai des decât spun cât anume, motiv pentru care Bemzu consemnează cerința ca indicator, nu ca rată, inventarea unui procent pe care agenția nu l-a publicat ar fi cea mai înșelătoare cifră cu putință dintr-o evaluare a potrivirii.

Contribuția obligatorie există doar acolo unde o cere o lege sau un regulament. Acolo unde nu este cerută, agențiilor le este în general interzis să ia în calcul contribuția voluntară în evaluarea pe merit, deci oferirea unor bani care nu vi s-au cerut nu vă aduce puncte și vă poate complica grantul fără să vă crească șansele.

Orice vă asumați devine auditabil. Contribuția asumată trebuie documentată, verificabilă din propriile evidențe, admisă după aceleași principii de costuri ca partea federală și necontabilizată la niciun alt grant federal. O promisiune făcută în treacăt în textul propunerii devine o obligație urmărită pe toată durata proiectului.

Contribuțiile în natură pot conta acolo unde anunțul le permite (timp donat, folosirea echipamentelor, spații) dar trebuie evaluate prin metode care se pot apăra și dovedite cu documente. Evaluarea timpului unui voluntar la cât ați vrea dumneavoastră să valoreze este o constatare care așteaptă să se întâmple.

Pentru un solicitant străin, întrebarea practică este dacă contribuția poate veni din finanțarea națională proprie. Deseori poate, dar regulile ambilor finanțatori trebuie să o permită, iar niciunul nu poate rambursa același cost. Stabiliți asta în scris înainte să vă angajați.