Grant cu sumă forfetară

La un grant cu sumă forfetară, prețul este fixat înainte să înceapă activitatea. Propuneți un buget detaliat, Comisia fixează totalul în acordul de grant și, de acolo încolo, sunteți plătit pentru pachete de lucru finalizate, la prețul convenit. Fără pontaje, fără situații de costuri reale, fără audit financiar al costului efectiv.

Ușurarea este considerabilă. Cea mai mare sarcină administrativă din proiectele UE (înregistrarea și justificarea timpului de personal) dispare, iar cu ea și sursa cea mai frecventă de constatări de audit și de bani recuperați. Pentru o organizație mică, fără cultura pontajului, numai asta poate decide dacă un proiect merită făcut.

Problema este că plata urmează finalizarea, nu efortul. Un pachet de lucru livrat doar parțial nu este plătit parțial: evaluatorii judecă dacă a fost finalizat, iar un pachet de lucru neterminat poate fi plătit cu zero. Cheltuirea banilor fără atingerea rezultatului descris este modul de eșec pe care îl creează acest instrument.

Asta face ca etapa de propunere să conteze mai mult decât la un grant pe costuri reale. Tabelul bugetar detaliat pe care îl depuneți devine prețul și nu poate fi renegociat în sus mai târziu pentru că v-ați înșelat în ipoteze. Dacă subevaluați, livrați în pierdere; dacă supraevaluați vizibil, pierdeți puncte la Implementare.

Descrieți pachetele de lucru astfel încât finalizarea să fie demonstrabilă. Rezultatele vagi transformă munca evaluatorului într-o chestiune de apreciere, iar o apreciere despre dacă sunteți plătit este un risc pe care l-ați introdus singur. Ponderea apelurilor Horizon cu sume forfetare crește continuu, deci nu este un format de nișă, de învățat mai târziu.